Tabara Dorului: tabara terapeutica pentru parinti si copii intre 5-9 ani

Prietenii mei foarte apropiati imi cunosc motivele pentru care pot sa fac ceea ce fac. Stiu ca exista persoane-cheie in viata mea care m-au inspirat prin modelul personal, care m-au ajutat sa ma dezvolt si care m-au intarit inainte sa plece mai departe. Unul dintre ei este Stefan.

Stefan avea ochi de un albastru-inchis uluitor; era delicat, sfios si retras insa din privire parca alerga spre oameni cerandu-le sa stea cu el- si atat. I-am aratat afectiune si iubire neconditionata, iar timpul pe care l-am impartasit cu mi-a daruit amintiri vii care nu ma vor lasa sa il uit. Stefan m-a invatat ce inseamna sa ai incredere fara limite in cineva, cum sa fii vulnerabil si sa speri pana in ultimul moment si cum sa te joci cu lucruri care nu mi-as fi inchipuit ca s-ar putea transforma in jucarii.

Poate o sa ca mai povestesc despre el, insa ce vreau sa va spun acum este ca Stefan isi pierduse ambii parinti, pe rand: pe tati cand avea 1 an si 6 luni iar pe mami pe la 2 ani.  Chiar daca cei din jur la momentul respectiv credeau ca Stefan nu intelege mare lucru din ceea ce i se intampla- sau ca si-o aminteste pe mama- eu va spun ca da, si-i amintea si le simtea lipsa amandurora cu toata puterea vulnerabilitatii unui copil de 2 ani. Vedeam si simteam asta atunci cand nu era sigur daca- si cat- sa se apropie de mine sau cand se juca in parul meu ca si cum era un ritual binecunoscut pe care il repeta acum cu altcineva.

downloadDe multe ori, oameni cred ca cei mici nu simt dorul. Oamenii “mari” cred ca celor mici le este mai simplu, mai usor; ca se iau cu joaca si ca “le trece”. Oamenii “mari”, care nu au pierdut un parinte cand erau mici (din fericire) cred ca un copil nu trece prin doliu sau ca se reface mai rapid.

Am lucrat si am fost alaturi de copii aflati in aceasta situatie- fie aflati in centru de plasament pentru ca isi pierdusera ambi parinti, fie aflati acasa, ingrijiti de-acum de un singur parinte-si pot sa infirm aceste lucruri. In schimb, intaresc faptul ca la copiii doliul este trait in mod diferit decat la adulti si in cele mai multe situatii (luand ca variabile varsta copilului, tipul pierderii si etapa de dezvoltare in care se afla), perioada de doliu este prelungita.

Copiii care au pierdut un parinte se simt adesea izolati, neintelesi, “aparte”. Nu stiu sa se exprime emotional adecvat, sunt speriati de posibilitatea pierderii celui de-al doilea parinte si au nevoie de asigurari constante si de dovezi de iubire din partea celor apropiati. Am scris aici despre doliul la copii si va recomand sa cititi pentru mai multa clarificare, pentru ca este foarte important ce putem face noi pentru ca celor mici sa le fie mai usoara aceasta perioada.

Pe langa consilierea psihologica a parintelui sau a persoanelor apropiate, cei mici pot fi cuprinsi in programe specializate de sustinere psihologica pentru reechilibrarea si reconectarea emotionala cu parintele ramas langa ei. In urma unui program psihoterapeutic gandit si implementat profesionist, parintii si copiii reusesc sa isi inteleaga mai bine perspectivele, sa empatizeze si sa isi recladeasca relatia aici si acum, invata ritualuri noi si reusesc sa lase la o parte teama de cuvintele care aduc lacrimi de dor pe obraz.

Pentru a doua oara in ultimii 3 ani, eu si Alex am conceput un program psihoterapeutic pentru perioada de doliu de 4 zile pe care il vom implementa in Tabara Dorului, eveniment organizat de partenerii nostri asociatia “Exista viata dupa doliu”. Aici, vom ajuta familiile din care unul dintre parinti a plecat sa treaca mai usor prin perioada de doliu oferind servicii specializate de psihoterapie in perioada de doliu atat celor mari cat si celor mici (copii cu varste intre 5-9 ani). Au mai ramas cateva zile de pregatiri intense iar saptamana viitoare ne vom privi pentru prima oara in ochi participantii (cu care m-am cunoscut doar telefonic)! Acum imi dau seama cat am scris 🙂 Acest articol se dorea a fi o prezentare de eveniment, insa cand incep sa vorbesc despre ceea ce iubesc sa fac, nu ma mai opresc usor.

In concluzie: tineti aproape, saptamana viitoare veti afla povesti care va pot inspira! Daca ai si tu o poveste care sa inspire pe cei mici sau mari, nu ezita sa ne-o trimiti! Sa fim alaturi, impreuna.

Cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*