Minciuna la interviul de angajare

August, 2010 (Articolul intreg poate fi citit la http://alessa28.blogspot.com/2010/05/sfaturile-unui-interviu-de-angajare.html)

Care sunt principalele greşeli pe care candidaţii le fac în ceea ce priveşte atitudinea, poziţia sau lucrurile spuse?

Greşelile cele mai importante ale candidaţilor ţin de atitudine. La o întâlnire tip interviu de selecţie, candidatul are nevoie sǎ prezinte încredere în sine şi în capacitǎţile sale, însǎ fǎrǎ sǎ se supraevalueze sau sǎ îşi denatureze experienţele de pânǎ în prezent – de exemplu, este mai de dorit sǎ spui cǎ nu ai nicio experienţǎ profesionalǎ decât cǎ ai fost voluntar câteva sǎptǎmâni cumulate la o serie lungǎ de asociaţii despre care nu poţi sǎ dai destule informatii. De asemenea, chiar dacǎ uneori simţi cǎ ai în faţǎ un recruiter mai puţin pregǎtit sau ţi se pare cǎ ai fost abordat/ǎ necorespunzǎtor, este bine sǎ nu îi atragi atenţia asupra acestui fapt; consecinţele se pot imagina. Aşa cum existǎ tipuri diferite de poziţii, existǎ şi tipuri diferite de întrebǎri, iar dacǎ ţi se pare cǎ evaluatorul este dur şi arţǎgos, poate cǎ tocmai ţi se testeazǎ rezistenţa la stress.

Chiar dacǎ de cele mai multe ori discuţia cu studenţii are loc într-o manierǎ mai personalǎ, vorbind la persoana a doua, este bine sǎ nu uitǎm de cadrul formal al întâlnirii; în acest sens, poziţia pe scaun are o mare importanţǎ. In timpul interviurilor de selectie, în cazul în care putem vorbi despre un consultant profesionist, apare şi benefica relaxare a candidatului care începe sǎ discute liber, însǎ care de multe ori uitǎ de motivul întâlnirii, şi anume concursul pentru un anume post. Astfel, pot apǎrea poziţii mult prea relaxate pe scaun – picioare întinse pe podea, trunchi întins pe scaun, datul relaxat din picior, jocul cu telefonul, paharul, etc. De la relaxarea corpului pe scaun ajungem foarte repede şi la expresiile informale care pot scǎpa; aceasta este o greşealǎ mai puţin importantǎ din punctul meu de vedere, însǎ este notabilǎ în momentul în care candidatul relaxat strecoarǎ şi câte o glumǎ de context, încercând “împrietenirea” cu evaluatorul.

Ce anume te trǎdeazǎ atunci când minţi la un interviu?

Rǎspunsul meu spontan ar fi limbajul trupului şi în primul rând indicii de accesare ai informatiilor. Insǎ pentru cǎ un evaluator nu trebuie sǎ fie neapǎrat format în NLP, existǎ şi alte forme mai puţin complexe de a depista eventualele minciuni ale candidatului: la fel ca în alcǎtuirea unui chestionar, în ghidul de interviu formulat special pentru postul respectiv existǎ şi întrebǎri de control care testeazǎ constanţa rǎspunsurilor, aceasta fiind o modalitate foarte eficientǎ de evaluare. Cu alte cuvinte… “tot ceea ce spui poate fi folosit împotriva ta”.

 Care sunt trucurile pe care candidaţii ar trebui sǎ le aplice pentru rezultate bune la interviuri?

Primul “truc” pentru participarea la un interviu, în opinia mea, ar fi sinceritatea. Discuţia cu cǎrţile pe faţǎ întotdeauna avantajeazǎ un candidat, chiar dacǎ asta înseamnǎ de multe ori asumarea riscului unei prestaţii mai puţin bune la interviu. Rǎspunsurile sincere, însǎ formale, la întrebǎrile intervievatorului conduc spre întocmirea unui profil al candidatului apropiat de realitate, recruiterul reuşind astfel sǎ îşi dea seama dacǎ acel om este sau nu este potrivit pentru compania pentru care aplicǎ, nu numai din punctul de vedere al competenţelor, dar şi din punctul de vedere al valorilor şi atitudinilor. Spre exemplu, un candidat care afirmǎ cǎ este o persoanǎ calma şi rezistentǎ la stress la interviu se supune riscului de a fi plasat de recruiterul credul într-o companie în care factorii de stress ai candidatului sunt “de-ai casei”.

Ce recomanzi studenţilor care nu au destulǎ experienţǎ atunci când aplicǎ pentru un post? Cum se pot face ei remarcaţi?

In primul rând, pot începe prin a îşi aşterne pe hârtie punctele forte şi punctele de îmbunǎtǎţit. O scurtǎ autoevaluare sincerǎ nu stricǎ niciodatǎ, mai ales ca în acest context te poate familiariza cu situaţia de evaluare formalǎ care va urma. Un alt beneficiu ar fi acela cǎ ţi-ar putea clarifica aspectele la care ar trebui sǎ fii mai atent la interviu- spre exemplu, am un tic verbal; în cazul unui interviu pentru o poziţie de call center asta mǎ poate afecta, deci încerc sǎ mǎ controlez. In al doilea rand, conceperea unui CV clar, în conformitate cu realitatea şi într-un mod creativ, ţinând cont de postul pentru care aplici, nu stricǎ niciodatǎ. Aplici pentru un job în vânzǎri? Aratǎ cǎ ştii sǎ îţi vinzi serviciile! Vrei sǎ arǎţi cǎ ştii marketing? Pune-te mai întâi pe tine în valoare! Poţi concepe un CV cu atitudine care sǎ te defineascǎ şi care sǎ îţi facǎ aproape jumǎtate din treabǎ.

Merci Alexandra pentru participarea ta activa la workshop-ul ReSuMe si pentru mini- interviu! 🙂