1660893_460661827390505_1923760958_nPerioada de doliu este plina de confuzie, intrebari fara raspuns conduse de sentimente extrem de puternice, care ne duc si ne (re)aduc de multe ori in acelasi punct. Ne reamintim Clipe (frumoase sau nu- nu mai conteaza, sunt la fel de importante pentru ca sunt impreuna), vedem cu alti ochi, intelegem cu alta minte si simtim cu alta inima cuvintele spuse si tot ce s-a intamplat. Timpul devine foarte relativ: 5 minute de amintire se transforma in zile intregi de chin, in care parca tot ce am trait atunci este mai clar insa de neschimbat. Sentimentele si dorintele contradictorii apar la suprafata: „Vreau si nu vreau sa treaca perioada asta: as vrea sa scap de durere dar mi-e teama sa nu plece si claritatea amintirilor si sentimentelor mele”. Si tocmai de aceea cand pierdem pe cineva drag, avem nevoie sa povestim despre omul respectiv si sa il readucem in viata apropiatilor nostri: el a murit, nu e ca si cum nu ar fi existat deloc.

Confuzia, durerea si oboseala datorate intensitatii trairilor ne fac sa ne dorim sa controlam perioada de doliu, sa o incadram daca se poate intr-un tipar care sa ne dea macar o idee asupra lucrurilor care ni s-ar mai putea intampla. Insa perioada de doliu nu este deloc asa; mereu apar amintiri care ne readuc in prezent stari despre care credeam ca nu se vor mai intoarce.”Dar am mai simtit asta o data”, “Ma asteptam sa trec mai repede de perioada asta”, “Sunt slab/a, iar m-am intors in acelasi punct”- nevoia de control este normala, insa este important sa avem asteptari realiste de la starea noastra emotionala in aceasta perioada.

Dupa pierderea unei persoane dragi ramane un loc gol pe care il umplem la inceput cu intrebari si sentimente contradictorii si fara sens. Usor, timpul va trece si vei gasi in tine raspunsuri la intrebarile care te macina cel mai tare. Daca iti doresti sa iti fiu aproape, contacteaza-ma si poti beneficia de programele noastre de sprijin in perioada de doliu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru!

Lasa-ti aici adresa de email si vei primi cele mai recente stiri si materiale semnate de echipa noastra!

Te-ai abonat cu succes. Multumim!

Contact
Suna acum!