Liniste.

Liniste si miros de cafea.

Prima ora de lucru din ziua unui angajat “de multinationala”.

Colegii nu sunt inca prin jur- ca de obicei, a ajuns inaintea tuturor la birou. Se anunta o zi linistita, fara o agenda prea incarcata. Concentrat isi bea cafeaua si hipnotizat parca face search-uri dupa search-uri, cauta aproape cu disperare articole noi, citate, poze cu animalute si filmulete funny, posteaza pe site-uri de socializare banalitati si intra in vorba cu persoane necunoscute, poate “trece mai usor timpul” pana incep telefoanele sa sune (FYI: timpul trece oricum usor). Ca specialist in domeniul tau, trebuie sa fii tot timpul la curent cu noutatile; trebuie sa participi training-uri, specializari, conferinte, workshop-uri, ca sa fii cunoscut “in piata” (exact ca un obiect expus pe piata de consum- dar asta e alta poveste). Mi-ar fi usor sa continui lista cu lucruri care trebuie facute- ca om cu experienta in multinationala- ca sa fii “privit bine” (din nou, ca un obiect) de sefi si colegi, insa sunt sigura ca va puteti continua propria lista. Ideea e ca sunt multe lucruri care trebuie facute ca sa fii un bun specialist. De acord?

E clar: e nevoie de dezvoltare continua, invatare permanenta (si alte sintagme sinonime). Trebuie sa te perfectionezi, sa tii pasul, sa nu ramai in urma. (in urma cui? In urma a ce? ). Iar toate astea iti iau timp.

Atunci cand esti singur e foarte usor sa te gandesti la tine, la lucrurile pe care le ai, la ceea ce iti lipseste si ceea ce iti doresti, la lucrurile care te framanta si pe care doresti sa le schimbi in viata ta. Timpul pe care il petreci in alaturi de tine este de cele mai multe ori destul de putin si cuprinde doar intrebari, scurte concluzii sau dorinte (cum ar fi: Oare ce s-ar fi intamplat daca i-as fi zis…?/  Da, chiar am realizat ceva azi. / Ce-as mai vrea si eu un concediu!, etc.), nicidecum constatari elaborate, scopuri stabilite corect sau decizii de actiune intr-o directie anume. Cu toate astea, cerem multe de la noi si asteptam sa reusim sa fim fericiti. Ai fost vreodata in ipostaza asta?

Cand ceri mult de la tine, cand esti perfectionist/a si iti doresti ca toate sa iti iasa bine- indiferent de variabilele domeniu, capacitati, abilitati, posibilitati, si asa mai departe-, iti e foarte greu sa te opresti pentru un moment si sa gandesti la ce ai de imbunatatit in mod concret. Pe de o parte iti doresti sa cresti, sa te dezvolti, sa inveti din greseli, insa pe celalalt taler al balantei te confrunti cu 2 probleme simultan: 1.- Eu, sa ma opresc? E de neconceput ca un perfectionist sa se opreasca din lucru (din dezvoltarea experientei sale). Ei, cu toate astea, deunazi citeam un articol frumos legat de “anul sabatic” pe care multe persoane de succes il investesc in propria persoana, si nu in compania pentru care lucreaza. Ce ciudat suna, nu? (articolul e aici) 2:- Simplul fapt ca am de imbunatatit ceva este suparator (cu toate ca observarea lucrurilor de imbunatatit este o calitate). Cu alte cuvinte: suntem perfectionisti, vrem sa fim din buni in mai buni, insa nu dorim sa intram in contact cu noi insine si sa ne vedem (nicidecum sa ne analizam) slabiciunile.

Ce s-ar intampla daca am face asta? Pe cine am descoperi inauntrul nostru? Ar putea fi ceva atat de suparator sau surprinzator incat adultul (adultul?) de azi sa fuga speriat inapoi in confortul lumii virtuale sau al relatiilor profesionale? Ce ar putea fi in sufletul tau?

–          Va urma.

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru!

Lasa-ti aici adresa de email si vei primi cele mai recente stiri si materiale semnate de echipa noastra!

Te-ai abonat cu succes. Multumim!

Contact
Suna acum!