Potrivit datelor recente Eurostat, numarul sinuciderilor din Romania depaseste cu mult media europeana in cazul tinerilor cu varste intre 15- 19 ani si al adultilor cu varste intre 50- 54 de ani (pentru trimiteri, click aici si aici). Lasand la o parte motivele individuale care conduc spre aceasta alegere- depresie, rusine, esec in dragoste sau in viata profesionala, etc.- , as dori sa va scriu cateva lucruri despre cum resimte o familie pierderea unui om drag care a ales sa se sinucida.

suicideMomentul mortii unei persoane apropiate vine intotdeauna pe neasteptate; chiar daca stim ca exista o boala fara posibilitati de vindecare, chiar daca stim ca varsta este una inaintata iar omul drag chiar isi doreste sa moara, momentul in care se intampla cu adevarat ne surprinde total. Socul mortii ne reaminteste ca si noi suntem muritori si ne declanseaza o serie de intrebari existentiale carora in timp le vom da un sens si un raspuns si care ne vor indruma catre transformare si/sau dezvoltare interioara. Diferenta majora in cazul sinuciderii (iar acum o sa punctez cel mai important detaliu care spre surprinderea mea am observat ca este trecut cu vederea de multi specialisti si ne-specialisti) este ca pentru doliul dupa suicid, moartea este auto-provocata.

Atunci cand auzim vorbindu-se despre o sinucidere, instinctul de conservare se trezeste brusc si ne sopteste (sau urla, dupa caz) explicatii si convingeri pe care le impartasim celor din jurul nostru verbal sau nonverbal, fie ca suntem sau nu constienti de acest lucru. Tu ce iti spui dupa ce auzi despre un astfel de caz? Te provoc sa fii atent/a acum la reactiile tale gandindu-te la sinucidere. Ce crezi despre oamenii care se sinucid? Dar despre familiile lor? Cum crezi ca a fost viata lor in familie inainte de momentul sinuciderii? Ce crezi ca le-a provocat aceasta reactie? Raspunde-ti clar la aceste intrebari, chiar daca iti va lua putin timp- iti promit, te va ajuta. Clarificandu-ti aceste raspunsuri, atunci cand vei interactiona cu familia unui om care s-a sinucis iti va fi mai usor sa nu judeci si sa nu iti impui propriile explicatii asupra gestului sau motivelor din spatele actiunii.

 Semnificatia personala pe care o da fiecare dintre noi suicidului provine din cele mai intime valori si convingeri care cu siguranta nu se vor regasi 100% intr-o alta persoana cu care vei interactiona. Pentru familia indoliata in urma unui suicid, cel mai puternic sentiment dupa confuzie extrema de la inceput este cel de vinovatie, asa incat ultimul lucru de care au nevoie este sa fie judecati. Din pacate intrebarile, explicatiile si concluziile apropiatilor pot fi resimtite ca niste lovituri care adancesc sentimentul de vinovatie si rusine, iar birocratia si adevaratul interogatoriu al diferitilor specialisti prezenti la fata locului pentru constatarea mortii epuizeaza fizic si emotional un om care tocmai si-a pierdut copilul, parintele sau partenerul de viata prin suicid.

Dupa ce toata lumea pleaca acasa, familia ramane confuza, indurerata si singura. „Singura” e doar un fel de-a spune, pentru ca experienta mi-a aratat ca emotiile si intrebarile sunt atat de puternice si sonore incat nici sa vrea membrii familiei nu pot ramane singuri, doar cu durerea si confuzia lor. „De ce a facut asta? De ce nu mi-a spus ca se gandeste la asta? De ce nu mi-a cerut ajutorul? De ce nu a cerut ajutor altcuiva? De ce nu a avut incredere in mine? De ce mi-a facut asta? De ce ne-a facut asta? Ce a vrut sa scrie in scrisoarea de adio? De ce nu a scris o scrisoare? De ce nu a scris o explicatie realista? De ce spune ca ma iubeste cand a ales sa faca asta? ”- de ce-uri fara raspuns, de ce-uri care vin iar si iar si care pun greutati in plus in spatele persoanelor indoliate.

Dupa ce starea de soc incepe sa se dizolve apar scenariile care ar fi putut salva omul drag de la moarte si, odata cu ele, vinovatia pentru faptul ca „nu am vazut, nu am simtit, nu am facut mai mult, nu am deschis subiectul”, nu am facut destul– in mai putine cuvinte- pentru a impiedica sinuciderea. Este important sa reamintim cu delicatete persoanei ca nu avem cum sa ne asumam responsabilitatea pentru actiunile altuia, mai ales cand decide sa isi inceteze viata. Cu siguranta factorii implicati in luarea deciziei au fost multipli, nu exista o singura cauza care a motivat actiunea si de putine ori suicidul este unul impulsiv, spontan. Vina resimtita acum poate avea consecinte grave in functionarea sociala ulterioara: naste rusine, tristete si duce la izolarea fata de prietenii comuni cu cel pierdut, apoi chiar fata de rude si prietenii apropiati. Eticheta suicidului urmareste din pacate si familia, constransa sa pastreze „secretul” pentru sine si, implicit, sa accepte izolarea ca pe un dat. (Despre cum putem ajuta o familie care a pierdut pe cineva drag am mai scris aici) Apar sentimente puternice de furie indreptate catre societate, prieteni, membrii ai familiei, catre sine si catre cel care s-a sinucis- mai ales pentru aceasta moarte ar fi putut fi prevenita.

Daca dorim sa fim alaturi de un om care traieste aceasta perioada este important sa nu fugim din fata emotiilor exprimate si sa intelegem ca acestea sunt manifestari emotionale normale si benefice (catharhice) pentru cel care sufera. In timp ele vor scadea in intensitate si poate la un moment dat nici nu vor mai fi vizibile, insa cu siguranta amintirea este vie iar emotiile legate de pierderea persoanei dragi inca sunt puternice, insa nuantate, transformate.

Daca simtiti ca nu puteti sustine emotional o ruda sau un prieten care traieste pierderea unei persoane dragi, va sunt disponibila si deschisa pentru a discuta mai multe si in plus, va recomand sa cititi despre grupurile de sprijin si serviciile pe care echipa Psihomedeor le ofera in acest moment pentru ca perioada de doliu sa treaca mai usor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru!

Lasa-ti aici adresa de email si vei primi cele mai recente stiri si materiale semnate de echipa noastra!

Te-ai abonat cu succes. Multumim!

Contact
Suna acum!