Pe cat de important, pe atat de inconfortabil este subiectul despre care am ales sa scriu astazi. Constientizam cum felul in care spunem unui copil ca o persoana draga a murit influenteaza imaginea pe care si-o construieste despre viata si moarte, insa ne este greu sa facem acest lucru pentru ca uneori- si mai ales in situatiile in care cineva apropiat moare- ne este greu sa empatizam – mai ales cand cel in cauza este un copil. Multi dintre parintii cu care discut despre acest subiect gasesc in mod intuitiv modalitati foarte potrivite de a spune copilului despre moartea cuiva apropiat, insa apare sentimentul de nesiguranta legat de cat de adecvat a fost transmis mesajul sau ce a inteles copilul din ce a fost transmis.

o-SAD-KID-MOM-facebook Cum percepe un copil moartea cuiva apropiat?

Exista niste reguli sau lucruri de luat in considerare atunci cand facem acest lucru? (articol aici)

Atunci cand vorbim cu un copil despre acest subiect avem nevoie sa tinem cont de:

varsta copilului si nivelul sau de dezvoltare (nu toti copiii de aceeasi varsta au acelasi nivel de dezvoltare, capacitate de intelegere a evenimentelor sau posibilitate de exprimare emotionala);

relatia copilului cu persoana pierduta corelata cu sensibilitatea copilului – pentru a anticipa impactul vestii;

cultura din care provine copilul si valorile dupa care este crescut de catre familia lui.

Fiecare copil este diferit si, in consecinta, fiecare reactie la aflarea vestii este diferita. Pe langa caracteristicile pe care le notam mai sus, copiii au reactii (care apar in momentul aflarii vestii, respectiv, in timp) diferite care tin de tipul lor de personalitate, experientele de pierdere sau separare anterioare, de felul in care persoanele semnificative aleg sa comunice in jurul lui, chiar si de desenele animate sau emisiunile pe care le privesc. Asa cum spun persoanelor care doresc sa stie mai multe despre acest subiect, copiii au o perioada de doliu mai lunga decat cea a adultilor datorita etapelor de dezvoltare care le aduce de fiecare data capacitati noi de intelegere a pierderii. In acelasi timp, este normal sa apara comportamente regresive (probleme de limbaj, enurezis, etc.) care in timp, cu ajutorul si sustinerea emotionala a persoanelor importante din viata lui sau a unui psihoterapeut cu experienta in asistarea copiilor care au suferit o pierdere, sa dispara. In consecinta, ne putem confrunta cu intrebari legate de moarte si persoana draga intinse pe o perioada mai indelungata decat cea la care ne-am astepta in mod normal.

sad-faceMai jos gasiti cateva caracteristici comune ale felului in care copiii de varste diferite inteleg moartea, caracteristici care sper sa va fie de folos in interactiunea directa cu ei:

1. Copiii cu varsta intre 0-3 ani sunt conectati doar la aici si acum, asa incat simt disparitia unei persoane apropiate si isi exprima spontan sentimentele cu ajutorul limbajului non-verbal si al plansului. Ei pot fi mai nelinistiti, pot plange mai mult decat de obicei, pot avea probleme de somn sau se pot speria atunci cand nu vad alaturi de ei o persoana draga. Bebelusii sunt sensibili la starea emotionala a adultilor din jur si este indicat ca atunci cand persoana care il ingrijeste este foarte afectata de moartea unui om drag sa primeasca ajutor in ingrijirea celui mic pentru ca cel din urma sa primeasca toata atentia necesara.

2. Copiii cu varsta intre 3-5 ani isi pot comunica emotiile de baza insa nu pot intelege conceptul de moarte (ireversibilitatea mortii), asa incat de multe ori apar intrebari legate de momentul intoarcerii persoanei dragi. Moartea este vazuta ca un somn profund din care persoana draga se trezeste. In acest sens, pot persista sau aparea probleme de somn si nevoia de a dormi cu un adult in acelasi pat. Gandirea magica este prezenta si acum copiii cred ca pot intoarce persoana draga cu o simpla dorinta, ca pot face o magie si intoarce timpul sau ca au cauzat moartea („i-am zis ca vreau sa moara si a murit”). Sentimentul de vinovatie este specific si apar comportamente care doresc sa previna plecarea celorlalte persoane importante.

3. In jurul varstei de 6 ani (un alt articol aici) copiii incep sa inteleaga ireversibilitatea mortii asa ca apar multe intrebari legate de moarte si de corpul omenesc. Copii intre 6- 9 ani Inteleg procesul de imbatranire a corpului si faptul ca moartea apare la varste inaintate insa neaga posibilitatea ca li s-ar putea intampla cand vor imbatrani. Ei tind sa dea o forma mortii pentru a o face mai controlabila asa ca pot aparea imagini legate monstrii care o intruchipeaza (scheleti, moartea cu coasa, zombi, etc.) insa ireversibilitatea ei ii sperie si poate fi o sursa de stres. Pentru a isi demonstra puterea pot aparea comportamente agresive. Persista sentimentul de vinovatie si teama ca persoanele apropiate sa moara.

4. Dupa 9 ani copiii inteleg ca toti oamenii mor si apare frica constienta si persistenta de a nu pierde si persoanele semnificative. Poate aparea dezinteresul pentru lucrurile care ii faceau placere pana atunci, probleme de somn si alimentatie.

Asa cum spuneam mai sus, pierderea unei persoane dragi afecteaza un timp mai indelungat un copil si multe intrebari se pot repeta la varste diferite- nu pentru ca cel mic nu a inteles, ci pentru ca in timp el isi completeaza cu informatii situatia pe care a trait-o. Pentru oferirea vestii unui copil este important sa ne asiguram ca suntem noi insine disponibili emotional pentru a purta o astfel de discutie. In cazul in care simtiti ca nu puteti vorbi cu copilul despre acest subiect va recomand sa consultati un psiholog despre care stiti ca a avut in experienta sa de cabinet situatii similare si care are capacitatea emotionala de a va sustine in aceasta perioada. In acelasi timp, exista si posibilitatea inscrierii copilului intr-un grup de suport sau in activitati specifice terapeutice perioadei de doliu.

Pentru mai multe informatii sau daca aveti intrebari specifice nu ezitati sa imi scrieti!

Surse foto:

http://blog.babyfirsttv.com/2013/01/the-emotional-journey/

http://www.huffingtonpost.com/jackie-pilossoph/divorce-advice-dont-be-hu_b_3900786.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru!

Lasa-ti aici adresa de email si vei primi cele mai recente stiri si materiale semnate de echipa noastra!

Te-ai abonat cu succes. Multumim!

Contact
Suna acum!