Cruzimea fata de animale: o normalitate?

Cruzimea asupra animalelor este din ce in ce mai prezenta si mediatizata. Auzim si vedem pe viu cazuri in care animalele sunt batute sau ranite intentionat, iar reactia noastra de spaima sau de atac ne surprinde uneori. Oamenii care se declara impotriva cruzimii sunt pusi la zid, catalogati in diferite moduri, iar apararea animalelor a inceput sa fie vazuta ca un “trend”.

Ce spun specialistii despre cruzimea fata de animale?

Cruzimea fata de animale este o problema raspandita in toata lumea si isi are radacinile de cele mai multe ori in istorii personale de abuz si traume nerezolvate. Conform unui studiu facut in 1997 de SPCA (Massachusetts Society for the Prevention of Cruelty to Animals) si Northeastern University, probabilitatea de a comite crime violente impotriva oamenilor este de 4 ori mai mare in cazurile persoanelor agresive fata de animale decat in a acelora fara istoric de violenta fata de animale. Inca din 1970 analizele efectuate de catre FBI atrag atentia asupra faptului ca infractorii foarte violenti si criminalii in serie au in trecutul lor comportamente de cruzime fata de animale si copii. Asociatia Americana de Psihiatrie considera cruzimea fata de animale ca fiind unul dintre criteriile de diagnostic de tulburare de comportament. (sursa: http://www.pet-abuse.com/pages/abuse_connection.php).

Cand putem vorbi despre cruzime patologica?

Fiecare om care a avut la un moment dat un animal de companie caruia i-a facut rau fara voie- a tras pisica de coada sau a strans prea tare lesa catelului-, insa acestea nu sunt dovezi de cruzime patologica fata de animale. Mai sunt persoanele care nu stiu sa ingrijeasca un animal sau care nu pot face asta din cauza diferitelor probleme psihice- acestea fiind cazurile mult mediatizate ale celor care strang sute de catei sau pisici in apartamente pentru a le “ingriji” (animal hoarders). Insa cauzele comportamentelor agresive prezentate mai sus sunt usor de inteles si reglat, prezentand in acelasi timp mai putine implicatii psiho-sociale.  

Focusul specialistilor este indreptat catre oamenii care fac rau voit animalelor si care se simt bine facand asta. Chiar daca unele comportamente agresive fata de animale par ca nu ies cu nimic in evidenta- pentru ca suntem supraexpusi imaginilor si stirilor violente-, ele nu pot fi ignorate pentru ca pot ascunde o tulburare de personalitate.

Ca in toate celelalte forme de agresiune, agresorul gaseste satisfactie in demonstrarea puterii proprii prin torturarea unei victime care nu se poate apara singura. Exista cu siguranta o tendinta- tot patologica, specifica infractorilor violenti- de a depersonaliza victima umana, adesea din cauza sentimentelor profunde de vinovatie. In cazul cruzimii fata de animale aceasta tendinta exista si se traduce de multe ori prin generalizare: “animalele n-au suflet, animalele fac rau, cainii musca, pisicile fura si zgarie, etc”.

Ce putem spune despre agresori?

In cele mai multe cazuri agresorii au o istorie personala de abuz si violente la care au asistat sau la care au fost supusi. Poate in copilarie au asistat la violente intre membrii familiei lor, poate tatal sau mama au chinuit un animal cand erau si ei de fata sau poate au primit incurajari atunci cand ei insisi au facut acest lucru; poate au fost chiar ei victime neajutorate ale unui adult care le-a aratat “cine e seful”, iar acum singurul fel in care simt ca isi pot controla viata este aceea de a isi demonstra puterea asupra unei victime mici, care nici macar nu se poate exprima.

De la tortura unui animal si pana la abuzul unui copil nu este decat un pas.

Nu imi place sa discut astfel de subiecte, insa pentru ca in practica privata asist persoane cu istorii de abuz stiu cat de important este sa tinem sub control aceste manifestari agresive. Daca doriti sa aflati mai multe informatii, accesati http://www.peta.org/issues/companion-animals/animal-abuse-and-human-abuse-partners-in-crime.aspx si informati persoanele din jurul vostru cu privire la riscurile si consecintele acestor comportamente asupra sanatatii copiilor si societatii noastre!

Cu drag,

Livia