Un perfectionist isi stabileste scopuri foarte greu de atins si pentru ca isi doreste mereu rezultate perfecte ii este foarte greu sa isi accepte slabiciunile si greselile. Pentru el, un rezultat aproape perfect este considerat un esec si in consecinta se auto- pedepseste, criticul lui interior fiind cel mai exigent dintre critici. Astfel, in timp, un perfectionist dezvolta o stima de sine scazuta, acceptand de la altii mai degraba critica decat complimentul. De aici pana la a renunta la scopul pe care si-l propune mai este un pas, perfectionistul aflandu-se prins intr-un cerc vicios: isi propune scopul nerealist, incearca sa si-l atinga, nu reuseste, ii scade stima de sine, iar data viitoare ezita sa mai incerce pana si sa isi stabileasca un scop.
Perfectionistii sunt buni executanti, fiindu-le greu sa preia conducerea din teama de esec pe de o parte, si pe de alta parte, din disconfortul resimtit in momentele in care sunt nevoiti sa se bazeze pe calitatea rezultatelor celor din jur. In acest sens, putini perfectionisti patologici vor ajunge in functii de conducere, conditia necesara pentru a creste profesional fiind printre altele si increderea in colegii de echipa.