1
1In numarul 106 din luna aprilie a revistei Psychologies, psih. Alex Caciuloiu a fost invitat sa raspunda unor serii de intrebari pregatite de Iulia Barca care au detaliat procesul de pierdere si de recastigare a sperantei. 
  
 Cum învățam să avem speranță? Este o educație primită din copilărie?
 A devenit clar, conform ultimelor studii (C. R. Snyder, 2003.), că oamenii învață să spere în timpul copilăriei, după vârsta de 1 an, odată cu apariția identității. Contrar intuiției comune, speranța nu este o emoție sau un sentiment, la bază fiind un tip de gândire învățat, ”hopefulness” (Brene Brown’s, 2011 ). Acest tip de gândire al speranței este caracterizat prin orientarea sa către scopuri realiste, prin formularea unor  planuri de acțiune flexibile, prin persistență în eforturi și nu în ultimul rând prin încrederea persoanei în propriile forțe. Acest tip de gândire apare și prinde contur doar în contextul relației copilului cu părinții săi. Învățam astfel să sperăm doar dacă în copilărie am avut ocazia să avem relații caracterizate prin consistență, limite și suport, atunci când am avut nevoie de acestea, din partea părinților sau îngrijitorilor noștri. Văzând pe  părinți având speranța în acțiunile și așteptările lor, copilul preia automat acest tipar de gândire și îl aplică în propriile sale interacțiuni.  De asemenea unii cercetători stipulează că acest tip de gândire ar fi o componentă esențială a rezilienței la traumă și durere psiho-somatica.
 
2Care este legătura dintre speranță și așteptări sănătoase? Cum învățam să avem speranțe…realizabile?
 O zicală din popor spune că doar oamenii care se amăgesc pot fi dezamăgiți. Abilitatea de a ne seta așteptări realiste este crucială pentru tipul de gândire ce stă în spatele a ceea ce noi numim speranță.  A ști unde vrem să ajugem și că putem în mod concret sa ne atingem scopul urmând un plan definit ne insuflă o încredere sănătoasă în propriile forțe. Cu cât așteptările sunt mai sănătoase, cu atât țiparul de gândire al speranței devine un motor de motivație în viață noastră. Acest motor ne va permite apoi să schimbăm cu flexibilitate planurile setate și astfel să depășim cu perseverență toată obstacolele inerente.
 
3Care este legătura dintre speranță și gândirea magică?
 Gândirea magică (ce apare în jurul vârstei de 18 luni), se caracterizează prin lipsa unei delimitări clare între imaginația copilului și observația directă a realității. Aceste tip de gândire se dezvoltă în copilărie și reapare punctual pe tot parcusul vieții cu rolul de a da un sens unui realități confuze și greu de înțeles în care se află copilul. Este o scurtătură pentru creierul nostru, atunci când nu avem destule informații pentru a da un sens realității înconjurătoare de neînțeles sau atunci când suntem în mijlocul unui  necunoscut plin de pericole și incertitudini. Dând un sens, chiar și eronat, ne ținem sub control anxietatea și suntem capabil sa funcționam. Evolutiv, recunoscând un tipar din natură (de exemplu că ciupercile intens colorate pot provocă moartea) crește semnificativ șansa de supraviețuire a persoanei, chiar dacă această nu înțelege în fapt legătură dintre toxinele mortale și pigmenții puternici prezenți în structura fungusului.
 Tiparul de gândire al speranței, fiind dezvoltat în timpul copilăriei, se suprapune o perioadă de timp în mod natural și sănătos cu etapa gândirii magice. Încă de de la naștere, mintea noastră face legături între diverse elemente, de exemplu corelând poate mirosul mamei cu siguranța, gustul laptelui matern cu hrana. Pe măsură ce adunăm experiențe și date începem să înțelegem cauzalitatea elementelor observate: ce anume determină altceva să apară sau să se întâmple. Pe această bază, odată cu dezvoltarea identității noastre  (în jurul vârstei de 1 an) vom construi planuri de acțiune,  iar acest planuri vor crește în complexitate odată cu fiecare etapă de dezvoltare și se vor maturiza în speranță și încredere în propriile forțe.
    
4Cum ne pierdem speranța? Ce atrage acest lucru după sine?
 Multora dintre noi ni s-a întâmplat cel puțin odată ca, atunci când ne confruntăm cu o situație sau sarcină dificilă, să ne spunem: “Hmm, asta trebuia să fie mult mai ușor, nu cred că merită tot efortul asta” sau “ Probabil eu nu sunt destul de bun ca să fac asta, altfel ar merge mai repede”. Contextul modern de idei în care ne aflăm ne transmite în mod unitar că totul trebuie să fie facil, ușor, rapid, distractiv și confortabil pentru noi. Partea întunecată a consumerismului este faptul că nu se limitează doar la produsele și serviciile pe care le folosim ci se extinde ca așteptări de viață, în zonă ideilor pe care oamenii le au despre ei înșiși și realitatea înconjurătoare.
 O abordare plină de speranță este una realistă, în care ne spunem : “Este dificil, dar pot să fac asta”. Ne facem un plan și ne apucăm să îl punem în aplicare cu încredere în forțele proprii, luând în calcul faptul că va trebui cel mai probabil să îl ajustăm constant în funcție de obstacole ce vor apărea.
 O limită importantă la cele spuse mai sus este că există o credința falsă în mintea multor persoane conform căreia orice scop cu adevărat important trebuie să implice o anumită suferința sau durere. 
 Este adevărat că speranța se naște și se pune în aplicare din confruntarea cu obstacolele ce apar pe parcursul planului nostru, însă  faptul că în procesul de a atinge un scop pe care ni l-am setat ne putem simți bine, ne putem distra sau îl atingem ușor și rapid nu face acest scop mai puțin important pentru noi și pentru nevoile noastre. 
 Creșterea unei toleranțe sănătoase la sentimentele negative cum ar fi dezamăgirea, este o parte integrată de bază a speranței. Persevererea în efort, în ciudă obstacolelor,  este apanajul speranței.
 Lipsa de speranță, pe de altă parte, este o atitudine negativa si periculoasa, ce ne da sentimentul că suntem slabi și incapabili, fără puterea necesară. În mod nefericit, în multe cazuri această lipsă de speranță și de putere se învață de la adulții din jurul copilului. Sentimentul că ceea ce trebuie să întreprindem pentru a ne atinge obiectul este dincolo de puterile noastre ne poate aduce la disperare și nu face decât să hrănească o gândire lipsita de speranță, punând în mișcare un adevărat cerc vicios.
 Este astfel necesar ca fiecare dintre noi să creadă cu putere că poate schimba lucrurile din jurul lui, prin efortul și perseverența necesare.
   
Cum ne recastigam speranta?
Persoanele cu speranță pot atinge mai multe obiective, îndeplini mai multe sarcini și sunt deci mai sanantoase fizic și psihic decât persoanele cu mai puțină speranța. 
 Recâștigarea speranței este la bază o auto-educare și un proces de dezvoltare personală. 
 Astfel, cunoscând principiul după care tiparul de gândire al speranței funcționează, ne putem începe demersurile de recâștigare a speranței urmând 3 pași simpli:
 1. Abordarea vieții, in general, prin setarea unor obiective realiste și optimiste;
 2. Identificarea  unor moduri alternative de a ne atinge obiectivele, pentru diminuarea riscurilor posibile;
 3. Încrederea în propriile forțe, în puterea de a produce schimbarea și de a ne atinge obiectivele. 
 
 Pentru a ne fi ușor să punem în aplicare acest tipar de gândire am conturat mai jos câteva sugestii:
 1.  Fii atent/ă la tine și la propriile valori și nevoi. Asigură-te ca acestea sunt respectate în momentul în care acționezi în urmarea scopurilor tale. Când ai nevoie de pauză, fă o pauză. De regulă, drumurile lungi au mai multe popasuri.
 2.  Lasă la o parte agitația de la TV sau social-media pentru a nu te expune problemelor sau agitației altor persoane.
 3.  Fii conștient/ă de faptul că fiecare zi este un cadou unic și irepetabil. Ține un jurnal în care să îți notezi progresul sau obstacolele aferente fiecărei zile, săptămâni sau luni. Urmărește-ți starea prin paginile acestui jurnal.
 4.  Ia fiecare pas pe rând, schimbarea nu vine brusc. Fă ceea ce ține de tine în fiecare zi în relație cu ceilalți și pentru obiectivele tale.
 5.  Identifică-ți persoane-model cu adevărat demne de urmat și aminteste-ți în fiecare zi obiectivele.
 
 6.  Comunică cu cei din jur despre starea, gândurile și emoțiile tale. Familia, prietenii sau un psiholog te pot ajuta să  descarci si sa gestionezi sanatos emotiile pe care nu vrei să le mai ți în tine, pentru a te echilibra si dezvolta.    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru!

Lasa-ti aici adresa de email si vei primi cele mai recente stiri si materiale semnate de echipa noastra!

Te-ai abonat cu succes. Multumim!

Contact
Suna acum!